Pe 18 aprilie 1955 se stingea din viaţă, la Princeton Hospital, celebrul fizician şi om de ştiinţă Albert Einstein. Potrivit daily.wired.it, în faţa salonului se aflau fiul Hans Albert, secretara sa, Helen Dukas, şi Otto Nathan, un prieten apropiat şi totodată executorul testamentar al lui Einstein. În aşteptarea tragicei veşti, prin faţa spitalului se perindau numeroşi studenţi ai profesorului, diferiţi colegi şi mai mulţi jurnalişti, în speranţa că vor fi primii care vor anunţa decesul celui mai mare om de ştiinţă al secolului. Einstein însuşi era conştient că moartea sa reprezenta o lovitură pentru cercetătorii din întreaga lume, care îl considerau pe geniul din Ulm un adevărat mentor şi un ghid spiritual şi se temea că se vor înghesui toţi la mormântul său în căutarea inspiraţiei. Şi pentru că nu dorea să se întâmple aşa ceva, Einstein a cerut în testament ca trupul său să fie incinerat. Tocmai din acest motiv, cele trei persoane mai sus-menţionate se aflau în faţa salonului. Acestea au aşteptat să fie îndeplinite toate formalităţile – autopsia, o mică şi intimă ceremonie funerară, incinerarea – pentru a lua apoi urna cu cenuşa omului de ştiinţă. Ce nu ştiau însă cei trei este faptul că, din câte se pare, creierul şi ochii lui Einstein au fost păstraţi pentru cercetări. Anatomopatologul Thomas Harvey, care a realizat autopsia, a prelevat fără permisiunea rudelor creierul marelui savant şi l-a păstrat. Un alt anatomopatolog i-a prelevat ochii cu permisiunea directorului spitalului.
Obiect de studiu
Într-o conferinţă susţinută a doua zi după autopsie, Harvey a confirmat informaţia, el mărturisind că a prelevat creierul lui Einstein pentru a-l cerceta şi pentru a descoperi secretul genialităţii marelui dispărut. Medicul a fost imediat îndepărtat din spital, iar Otto Nathan l-a acuzat că nu este decât un „hoţ vulgar“. Familia fizicianului a decis să renunţe la orice acuzaţie împotriva medicului, cu condiţia ca acesta să împartă „materia de studiu“ şi cu alţi cercetători.
După ce a fotografiat creierul din toate unghiurile posibile, Harvey a pregătit 240 de eşantioane cu diferite regiuni ale creierului lui Einstein şi le-a pus la dispoziţia oricărei persoane interesante. Res-tul, mai precis cea mai mare parte din creier, s-a reîntors într-un recipient cu formol, unde patologul îl depozitase imediat după ce l-a prelevat. Aici a rămas pentru patru decenii, pentru ca mai apoi, în 1998, să fie restituit de acelaşi Harvey Spitalului din Princeton.
Marian Diamond, de la UC Berkley, a fost printre specialiştii care au analizat creierul lui Einstein şi a descoperit că, spre deosebire de creierul unei persoane normale, creierul lui Einstein prezenta mai multe celule gliale în regiunea de creier responsabilă cu sintetizarea informaţiei. De asemenea, Sandra Witelson, de la Universitatea McMaste, a descoperit că acest creier nu prezenta o cută numită „Fisura Silviană“ şi din această cauză neuronii puteau comunica mai bine între ei. Alţi specialişti au fost de părere că Einstein avea creierul mai dens, iar lobul inferior parietal, asociat cu abilităţile matematice, era mai mare decât în cazul persoanelor obişnuite.
